Margine de înțeles


Am încuiat amintirea,
nu în minte,
ci în turnul trupului meu.


acesta veghea îndepărtatul drum
al femeilor
și un altul
care ducea pe front...


am rupt ramura crescută
din regăsirea somnului.


marile sprîncene uscate
se culcau pe rădăcina ochiului,
închizîndu-se ca un sărut
de om și de cer...


pe ramura ceasta
alergau cu disperare
imagini și oameni,
doar pentru a nu se pierde
în ei înșiși...


și ca istoria să nu ruginească în noi,
am bătut-o
în palma cerului...


femeile toate le vedeam venind,
ca niște păsări înalte,
la judecata bărbaților
orbi, șchiopi, înțelepți.


ca ele să șoptească ceva,
nu le-ar fi de-ajuns
tăcerea mea întreagă
și nici chiar prăbușirea
acestui trup al meu
peste ruinele lumii...