Dă-mi ochii-ți plânși să-i mai sărut o dată
Și nu-ți mai cer nimic!...
Tu n-ai ghicit
Că melodia întregirii noastre s-a sfârșit
Și toată fericirea-mprovizata
Cu care ne-avântăm tot mai departe
N-a fost decât iluzia că ne-am iubit
Ca două manechine cu suflete de vată
Păstrate-ntr-o vitrină cu geamurile sparte.

Dă-mi ochii-ți plânși să-i mai sărut o dată
C-atâta dor mi-e dat să-ți mai sărut
În cinstea întregirii noastre din trecut
Din care-acum n-a mai rămas nimic
Decât o falsă frescă-n mozaic
Pe care niște gheare de bestie turbată
Însângerează două imagini omenești!...
Nu o cunoști?
Încearcă....
Și-ai să-ți amintești.