Balada sinelui pierdut


Venit obosit din jocul mișcării,
cu ochiul întors în determinarea ei,
un umăr lipesc de idee
și nu sprijin cuvîntul,
ci lumea...


e lumea pierdută în clipă,
e lumea pe care o caută istoria
plîngînd.


un singur sens al ei
eu l-am găsit în mine
și mîna mea,
ce închisese ochii stelelor și beznei,
alungă acum
femei profilate
în apusuri de soare.
tăcerea lor nu rîde, nici nu plînge.


din nevîrste, ele vin mereu
la întîlnirea mea
cu moartea.