Pescărușul meu
Din poezia anterioară
S-a îmbolnăvit
De plictiseală
Sau de necaz
Că poate fi uitat
În seama pescarilor
Care
N-au decât să moară de foame
Sau de sete
În cârciuma lui Petru Rareș
Acesta dând ordine
Să se aducă fluviul la Bacău
Și o gondolă din Veneția.
Privit de sus,
Pescărușul privește de sus,
El nu mai e pescăruș,
Are dreptul suprem
La joacă.
Printr-o destindere
În destin
El și-a redobândit
Conștiința umană
Prin metempsihoză.
Și-acum râde de mine
Care nu pot nici eu
Să nu plâng de soarta mea
Ieșită din hristoavele profetului,
Luând-o razna pe străzi,
Sub roțile autobuzelor,
Eu tot de-a viața mă joc
Dar altfel.
În contopire cu Terra
M-am lăsat
De sportul lui Icar.