copiii de la Ashkelon



un zid roșu nu desparte țărmul vizibil
de iluzia curgătoare a interogației:
el este carnația fără cusur a mătușii Lelia
cea de dinainte de război
în timp ce își desfăcea corsetul la fereastră
și strivea mușcatele cu sînii reci


lumina izbucnește din ochiul rău al pietrei
și așa începe vara
precum un obraz rumen de băiat .
mă uit cum curg la vale peste pragurile Rhinului
valuri lente de oase rupte în două,
rupte în trei, rupte în mii de cuneiforme
ce rescriu pe sînge o sexualitate a literelor sacre


eu desfac miezul pietrelor roșii ca pe un pîntec
sau ca pe un mormînt de cuvinte
din care carnația fără cusur a fecioarei se reface
în jurul unei bucăți de matza shmura:
o sută de prunci îngropați de vii în zidul de la Ashkelon
îmi prind sfîrcurile cu gurile lor reci.
o sută de pietre port în burtă,
iubirea mea


mă uit cum curg la vale peste pragurile Rhinului
valuri lente de oase rupte în două,
rupte în trei, rupte în mii de cuneiforme.
copiii mei își reinventează mama






în "Îl vad pe Dumnezeu și nu mor". p.178.


***
Blog Angela Furtuna