Întunericul face bine.
nimic nu vrea decît
să cufunde în odată petrecutul
și să ating locul-rănit. cum a rămas în urmă, ca și cum aici versul
ar deține aici indicatul stoc. unde mitologiile îl răpun pe călugărul din
Heisterbach,
în ciuda atenționării urcă la maluri-cercuinde, albe intervale de moment
miimi și meleaguri își dispută mohorît o lumină.

povîrniș verde
enorm un cap ca aeroport înger
încurcat în stimat lemn plutitor
copaci erau
și mîndru al plimbării visător zac istorii tăcut -
un ascultat: ce-nrimă o viață, da, să poată vrea!

Că se retrage acolo o zi în alta și că zilnic privea pe fereastră
în aceeași privire frunza
în copac
că nu s-a întors astfel niciodată
timpul însă este o consolare de asemenea,
ca și cum ceva ar veni după
si ar sosi ce ne lipsește
însă cînd se-ntoarce o dată foaia
și poate se schimbă/privirea noastră
consolatoarea-timp
ne-a răpus de mult.

ceea ce lipsea dintotdeauna deja
ne-a ajuns
și-abia atunci începe
lipsa/să numeri
înconjurul pe care l-a trăit
este deja acum nou
a luat-o înainte a descoperit
sîmburii acestei istorii
ce examinează secundele ca pe merindele lumii
știi tu aceasta oare?
Întrebarea va fi retrasă din nou
trupul o haină destrămată
datul care-am fost
se rupe.