Monolog


Înaintea mîinii mele
se tînguie de el însuși
un univers modificat de om.


atingerea mea nu-i ucide
impresia


și marea, tîrziu,
îmi mișcă degetele
amorțite
la țărmuri.


focul central s-a stins
de lacrima înțelepților
rezemați
de clipa prin care lumea
li se strecoară în gînd.


această prea lungă poveste
n-ar fi trebuit să mi-o fi spus
în aceste cuvinte.