țâșneau din mine poeme parcate artezian
vocale învolburate dilatau cerul
cu sâmburii vorbelor ieșite din matcă
printre copaci fântânile alungeau misterios infinitul
peste asfaltul încins verde intens revărsat vertical
cu semnul exclamării orașul încerca disperat
să formeze cuvinte un fel de r graseiat toropit de căldură
miros de crin imperial nevătămat printre frunze
în arșița verii tolănit aerul dintre noi devenise casant
bucăți de solare oglinzi spărgând fluturi de apă
ca înaintea unei eclipse totale gata să cadă peste pământ
miriapodic îmbrățișări la tot pasul cioburi
din lumina ochilor tăi iubirea se cuibărea mozaic fumuriu
de duminică neștiutor în căușul mâinilor tale
timpul curgea cu 33 de grade la umbră
îmbogățindu-mi gnoseologic trăirea cu o mirare în plus