Cuvintele sunt nisipuri
Ce-n oceanele deziluziei se mistuie,
Prefăcându-se-n nimicuri...

Lungi tăceri îmi tâlcuie,
Zâmbetele triste ce le primesc,
Tulburi și bizare,
Neștiutoare
De suferințele ce le-ntrezăresc.

Par a fi departe,
În propriile departări străine,
Și zac muribunde, sfărâmate,
Murmurând a vieții taine,
Păstrând secundele pline,
Lăsându-mi orele goale...

Trec vremurile-n amurguri dezolante,
Iar speranța e-o risipire de omenesc,
Când iluziile învinse-s muguri
Și omul așteaptă naiv
Un cules nefiresc.