Un barbat si o femeie
Se muncesc la o trasura
O imbina, o incleie
Fiecare-ncheietura.

Ia ciocanul, iau eu cuie,
Nu, la stanga, asa,nu
parca e trasura suie
Asa, acum tine tu...

Ani intregi muncesc la ea
Si respira usurati
Trasurica stralucea
iata-i in sfarsit urcati!

Rotile mergeau ca unse
Caii jar parca mancau
Cozile taciune, tunse,
Aerul il despicau.

Cat au fost de ocupati
Femeia noastra si barbatul
Nu au fost deloc certati
Ca greseau cu masuratul.

Insa cand trasura fu
Buna de mergea din pusca
Necaz mare, zi si tu!
Omu nostru lua o dusca.

Si se luara la ocara
Ca deh, treaba nu era,
Sa stricam trasura iara?
Eu parca as zice DA.

Pai cand oamenii au treaba
Se iubesc si se ajuta
Amandoi cara o roaba
Nici macar nu se discuta.

Insa cand au terminat
Se aseaza si se-nreaba
Daca o fi meritat,
De nu s-or fi luat in graba.

Si-uite asa e omul, deh
Da-i de lucru sa-i ajunga,
C-altfel nestiind de ce,
Se raneste si-o sa planga.






adria
(15 martie 2000)