Văzut-am la stoici ce nu se mai știe
Din trepte de cuget – dureri-resemnări
Cu care se-ncearcă în truda cea vie
Poetica lege de-avânt și sperări

Și dat-am din ea la bogații de fire
Un fir de la Parce de la mine oftat
Cu care se-nvârte lumea pe spire
Și-i ține de cald după ce sunt uitat

Ca Odiseu rătăcesc visându-mă acasă
La femeie cuminte de munci săturată
Când așteptările pus-au pe masă
Iubirea ca hrană și ura ca rană

Acestea sunt bune pentru cei de pământ
Cu alinarea durerii prin dar de cuvânt