Arcadele acestui sărut care n-a fost,
Cu triste reverberații terestre
Ne-au desprins din aceeași colivie a tuturor
Și ne-au propulsat spre eterne iluzii.

Fără de rost,
Bătăile de foc ale inimii ruginite
Se poticnesc în atmosfera sufocantă
A deșertăciunii.

Am învățat să mă ascund de obscuritate
Într-o lumină rece și delirantă
Și mă furișez pe lângă somptuoase candelabre
De teamă să nu le ciobesc strălucirea

Flori agățate
În cârligele putrezite ale undițelor
Își înalță neauzitele strigăte de durere
Deasupra de tot.

Și toate acestea pentru că am fost ucis
Și pentru că triunghiul Bermudelor există
În acest univers de plastilină
În care toate alergările spre Tine se împotmolesc.