AM


Am vise sfioase in ochi de cristal
Ce promit un apus sorbit de mister,
Fireasca speranta in paradoxal,
Respir-un cuvant cu sens efemer.

Am o rostire natanga prin vaga expresie,
Lovind armonia fara tact, fara dor,
Ca primind stingher o alta concesie,
Sa se bucure trist si ratacitor.

Am o virtute boema cu zambet real
Ce unduie liber intr-o sfera prescrisa,
Un delir coerent cu iz de loial,
Ca noian de concluzii fara premiza.

Am soptit pana-acum un cuvant
Care luneca subtil printre lumi
Si-mi graieste ametitor, repetand:
De ce te miri de rare cununi?