De mă gândesc și lacrima-i tot apă,
Nu-i marea ce-o iubesc, dar, totuși e sărată.

Și lacrimile ce le văd în jurul meu,
Nu e decât o ploaie-n care te găsești mereu,

Și această ploaie e natura ta a doua,
Ziua apă, noaptea furtună, dimineața roua.

Credeam că te-nțeleg, credeam că avem un țel,
O lacrimă îmi șterg știind că mă înșel.

Iubirea ți-am adus-o, ți-am oferit-o în tăcere,
Pe un sărut în schimb, și-o clipă de durere.

Încep să cred că iubirea, totuși, m-a trezit,
Mi-a arătat c-am plâns deși n-a trebuit.

Dar am să plec, iar ploaia care vine
O lacrimă sau două le are de la mine.