a adormit timpul în cizme
pășește cu grijă să nu trezești vreo scânteie
să nu luăm foc chiar acum în muțenia mimului
mimul cel orfan de tată de litere cu simbrie codată

biciuită secunda cu gropi pe spate
mă lovește-n piept cu puls de cuvinte
vineții cuvinte cu fuste și flinte

copilul lor alunecă din mine
ca un ou verde dintr-o pasăre rară
apoi ne spală tălpile și se face drum
mâinele-i plecat azi-ul e în fum

de-am elibera măcar curajul din pumni
de-am deschide palmele în fața privirii
am învăța să înotăm bras pe stele
fără cârje fără atele

în somnul meu se strecoară vinerea un soldat plantează bulbi drepți de pace și-mi paște patima pe valuri
eu mă prefac că nu-l visez întorcând pe-o parte câmpiile ca să văd dinții ierbii cum mușcă din lună
și-un ou verde de pasăre rară luminându-se pe dinăuntru cu torțe mii de torțe aprinse cu gura de femei cu coadă pe spate
din sânii lor curg pagini de lapte

mâine cineva va avea urme de plasmă pe mâini
dar și puterea de a scrie
povestea omului altoit pe om
și-a urmelor lăsate-n palmă
de mersul timpului pe catalige

dintr-un ou verde poetul încearcă să strige