Vorbești de Absolut ca să mă frământ
Pacea luminii se manifestă ades
Pe umeri de-atlanți având legământ
Cu toate-ale vieții de piscuri și șes

Dumnezeu e acel verb de liniștire
Ramurei de gând pe țărână de rost
Statornic spre țel neavând în știre
Decât că vrea lumii bun adăpost

De aceea iau iernii asprime colind
Ca să-ți spun cum se naște un vis
Mai aprig ca stirpea văzută suind
Pe-aripa speranței de vag paradis

Din carne și os fierte-acum în vorbe
Poți lesne să guști amabile ciorbe