Mă doare, tu ești ca soarele, te simt cu ochii minții
Dragostea fizică nu înseamnă nimic, să știi
E doar supunere față de legile amare
Salvarea e iubirea ce-nfioară
Căci aripile noi ni le vom face
În încercarea lui Icar nu-s șanse
Căci dragostea e doar un pas spre moarte
Prăpăstii verzi, abrupte, colțuroase
Intolerabil de frumoase ca peisaje
Ne vor răni-n cădere neoprită
Și trupul ni-l vor sfâșia-n tăcere
Zâmbiți atunci, de mai puteți, voi cei ironici
Fără să știm, ne vom uni cu brazii
Cu stelele, cu luna, cu pământul
Va licări, albastră sus, o stea
Și va fi rece și departe mult de noi
Cei însetați, fără durere sau spoială
Și va fi multă liniște și pace
Dacă pătrunde-vom misterele iubirii.
A cunoaște-nseamnă oare a muri?
Voi, ce iubiți doar formele, să știți
Că-ele sunt niște crâmpeie de iluzii
E joc aleator de cromozomi
Și mărginire moartă de materie.
De vreți nemărginire, întrebați-vă
Ce e mai important decât acestea ?
Sunt poate visul, moartea, dorul, poezia
Și e voința ce alungă realitatea
Și e puterea de-a citi printre cuvinte
Cu inima, și nu cu mintea cea naivă.
Eu sunt fericit, pentru că te iubesc
Dar sunt nefericit, pentru că nu mă iubești
Restul n-are nici o importantă,
Nici măcar egoismul acesta impersonal
Nici măcar potopul ce va fi după noi
Nici măcar aceste amare legi
Ale vieții.