Fără logică, omul ploii
A intrat la apă și-i e frig
Pastile plutesc inerte pe lac
Balaurii flăcări au scos dintr-un sac
Pe locuri, fiți gata, foc,
Au căzut lebedele de sus
Am intrat în secolul XIX
E ușor să mergi înapoi în timp
Te simți ca în timpul cutremurului
Dar știi să zbori, fără să vrei
Ce rață nu vrea să fie lebădă?
Toate nevoile intrinseci
Le regăsești peste norii ce plouă
O fată cuminte, cu sâni obraznici
Așteaptă la celălalt capăt
Și ei îi e frig, nu doar mie
Și caută-n van poezie
Acum e doar oale și-ulcele
Atunci era stea între stele
Cometă a secolului XIX
Focul inimii ți-a rămas nestins
Deși ploaia aceasta era și-atunci
Doar omul ploii este veșnic
Eu sunt doar o stație de parcare
Prin timp sau prin ploaie e totuna
Lebedele au înghițit pastilele
Și s-au sinucis.