Iubitul meu m-a trădat
acea pivniță senină, cu torțe febrile
acea pivniță cu pereții moi, cu silogisme carnale
și multe, multe otrăvuri,
e acum sălaș pentru melci și lung mi-aș mai fuma țigara
la sânul ei dacă nu m-ar trage în jos chemarea pământului
dacă n-aș fi o mlaștină cu alge cafenii
un castel de nisipuri mișcătoare
sau cine știe ce alt șarpe de apă cu veleități de sfinx; iubitul meu m-a trădat,
am trei brățări la glezna stângă și o săgeată adânc înșurubată-n călcâi
la voi scoate pe rând
ca pe-o pădure de polipi albaștri.

m-am răsucit ca un arc stricat și m-am umplut de rugină
o, glorie a războaielor, glorie a răsăritului, glorie
acea pivniță viscerală e acum un lăcaș de tir
un poligon al celor cu ochii închiși, la colțuri sângerează
și are tavanul mereu arcuit
ca o burtă de pește.

Stăteam cândva la masă cu o femeie cu ochi
rătăciți, beam vin din pahare înalte
nimic nu e grotesc, îi spuneam, era seară,
ea își strângea privirile una câte una
sufletul i se topise și mi-l arăta în fotografii
ca pe-un lac glaciar de pe piscuri
vino și tu lângă mine,
ai să-ți pierzi carnea fâșii-fășii, nu e grav,
vei fi mai frumoasă,
ca o sculptură cu urme de daltă și fără brațe.

Ca o proiecție cinematografică la marginea conștiinței.

Problema e simplă, un foc, vă rog,
știu că tutunul dăunează sănătății,
of, sănătatea, această formă a decenței,
un foc, vă rog!
pentru o metafizică a flăcării și-o metafizică a fumului
vom tăcea prelung în ultimul act,
chiar și miriștea a ars la sfărșitul verii, bătută de vânt
apologie a soarelui
apologie a pământului uscat de atâta căldură.

E si te quise, fue por el pelo,
Ahora que stas pelona, ya no te quiero.