agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-06-27 | | Înscris în bibliotecă de Valeria Pintea
La'nceput, când plugul încă nu ara ogoarele, -
Pentr'un bob de linte fiartă, S'au luat, mă rog, la ceartă Ploaia și cu Soarele. Fiecare, slab la minte, Sta, puterea să'și măsoare Și, -păzește Doamne sfinte, - Pentr'un bob micuț de linte, Căutau să se omoare: Soarele, cu ochii'n flăcări, după ploae prin tot locul; Ploaia, cu potop de ape, căutând să'i stingă focul. Am uitat să spun că bobul cel de linte cu pricina, Pe care'l făcuse Sfântul Pân'a nu fi fost Lumina, - Nu era decât Pământul. Astfel, Împăratul Ploae, având tunete'n cuvânt Și-Împăratul Soare, -mândru și cu aur pe vestmânt,- Fiecare sta să spună că'n puterea lui măreață, Tot pământul o să fie plin de Floare și de Viață. După lupte fără seamăn, ce le-ar micșora, cuvântul, Soarele-a rămas puternic Împărat pe tot pământul Și-a'nceput atunci, pe loc, Cu iubire să'i trimită toată para lui de foc. Însă, vai, în scurtă vreme, ars de jar, secat de ape, A'nceput întreg pământul pretutindenea să crape Și, nemaiputând să'ndure atât foc și-atâta sete, În grozav de grele chinuri, sufletul curând își dete. Ploaia, care-atât dorise și era mereu pe-aproape Răsturnând pe mândrul Soare și pământul vrând să scape, A dat drumul, într'o clipă stăvilarelor de ape Și vre-o patruzeci de zile potopindu-l, fără voe, - Când din toată omenirea a scăpat doar Tata Noe, - Noul Împărat, în fine, pricepu'necându-l plânsul, Că pământul iar murise, înnecat fiind sub dânsul. Dumnezeu atunci le zise: Adevăr îmi e cuvântul, Că'n asemeni desbinare, nu veți ferici pământul. Deci uniți-vă ca frații, nu vă mai priviți cu ură Și pământul, de-a pururi dați-i apă și căldură, Totdeauna mână'n mână, înțelept și cu măsură. Ascultând porunca data, Ploaia și cu Soarele Se'nfrățiră'ntr'o clipită, astfel cum a zis Prea-Sfântul Și, punând la foc și apa, amândoi, zăvoarele, S'a trezit din nou la viață, subt iubirea lor, pământul: Înverziră pretutindeni, luncile, ogoarele Și, râdea sub sfântul Soare Pururi, floare lângă floare, - Fiecare mai vioae, Cu potop de curcubee'n picăturile de ploae. Încheind aci povestea, -cu-o iluzie amară, Dela cele tâlcuite, trec la biata noastră țară: Voi, aleșii ei, cu minte, - de la cei doi împărați Luând pildă, - pe vecie prindeți-vă astăzi frați Și, cu largă'nțelepciune și iubire-adevărată, - Dacă'n aste două haruri poate inima să bată, - Dați Lumina și căldura pururi bietului pământ, În al cărui san, străbunii și vitejii noștri sânt, - Pentru ca, din harul vostru, să răsară Soarele, Să'i presare flori, pe toate luncile, ogoarele, Să privim, cu plânsu'n gene, Pe valcele și poene, Iar în lacrămile noastre, fericite, - nu de dor- Curcubeu, să urce'n slavă mândrul țării Tricolor.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate