vedere la mare, human touch si eclesiastul ca trauma evanghelica





omul este un vameș cu soft
de gropar

dă-i toate mîngîierile mănunchi
și îți va pune căluș de cuvinte reci

dă-i strălucirea privirii tale
și îți va înfige în uter o moarte rodnică

dă-i întrebările tale despre marea călătorie
și își va ascunde în acest safe pielea de histrion

dă-i cer,
dă-i noapte,
dă-i spargerea zilei
în disjuncții
și se va folosi de această scenografie
pentru a rămîne gol în confortul
emoției de a somatiza filosofii

dă-i ultima strigare
la licitația speranței
și va face economie
de cinci dolari și zece cenți

dă-i aerul că poate învinge starea de vomă
după ce spațiul i-a înghițit amintirile incomode
și te va preface în fîntănă otravită

dă-i libertatea de a te cutreiera
prin tot ceea ce te dezlănțuie
și îți va pune hamuri de animal de povară

dă-i curajul de a ucide pentru a-și apăra
planeta de iminența transfigurării în ipoteze
și te va descompune în fracturi

dă-i inocența de a-ți pipăi
pleoapele ca pe deșerturi obscure
și îți va duce gîndurile în pribegie

dă-i un drog în care durerea
înflorește precum o viespe
și îți va sorbi ultima picătură de pace

deschide-i o poartă ce simplifică
accesul la timiditatea speciei în derivă
și te va zidi viu în fascinația autolizei

dă-i simfonii abisale despre geneza
și va cînta fals în eclipsă

dă-i dilemele însingurării
și tot nu se va descoperi pe sine
în fobia de întuneric

dă-i cai lovind cu copita norii de malachit
și nu se va recunoaște în lacrimile îngerilor

dă-i legi care îi dezleagă sîngele de anxietate
și te va descompune în cuante indelebile

dă-i aripi măiastre
și nu se va înalța la prolegomenele visului

unge-l cu cuvîntul „eclesiast”
și nu se va simți castrat de mama forte dubitativă


omul este un vameș cu soft
de gropar, Doamne.
îl văd în penumbră,
deconstruindu-Te visător
bulimic