De-ai ști acele zile ce n-am trăit nicicând !
Lungi zile de-aăteptare, și care nu mai sunt !
Desfășurarea iute de ore-nfrigurate
Și cele de-amintire și umbre-ndoliate
Să treacă-nălțând ochii, cu pleoapele lor grele,
Și-apoi să și-i închidă. De-ai ști zilele-acele,
Copil ce-mi dai un zâmbet, tu poate că m-ai plânge.
Și-ai spune la fereastra, colo, unde se strânge
Și se agață bine măceșul înverzit :
"Prea tânără ești încă, să fi-ndurat cumplit !"