Trag după mine amintiri otrăvite,
însă regretele le țin în anestezic,
căutările aduse din case de nebuni
le pun pe pâinea ce-mi dă o mică speranță.

Ne dezbrăcăm zilnic ca să părem mai goi,
nu vrem poduri inutile lovite de teamă,
marionete trase de sfori tâmpite
ne așează viața pe șine ruginite.

Sub averi împinse spre pustietate
mai stau legendele din erele uitate,
parfumuri în doliu, umbre fără regrete,
secunde eterne în adieri perfecte.

Lacrima pentru mamă este însă sfântă,
tăcerile brodate de mult nu mă încântă,
caut locașul îngerilor fără sfiiciune;
mama m-a învățat să spun o rugăciune.

Tatăl nostru care ești în ceruri…
pâinea noastră cea de toate zilele
dă ne-o nouă astăzi
și ne iartă nouă greșelile noastre….