Poveste

Trecand pe alei, grabit spre soare,
Calc frunze vestede de tei,
Pe care cu o vara-n urma
Le admiram, cu capul stand in poala ei.

Fosnesc acum ramuri batrane,
Ce amintesc de glasul ei,
Cand ma ruga sa uit de lume
Si sa privesc in ochii ei.

Spuneau atatea lucruri triste
Ce consolare n-asteptau,
Incat si teiul si coroana
Cu demnitate se-oglindeau.

Spre soare plec si las in urma
Povestea noastra de sub tei
Ce a trecut la fel cum frunza
Cazut-a grabnic pe alei.