sunt prea-plin,
obez ca Unu;
încalț colții șarpelui
și-l port
prin lucruri,
întru cunoaștere obiectivă.

Dumnezeu ia masa cu o prea-frumoasă fată

își ține privirea în pământ,
își ascunde genunchii albi
în palme.
-de ce nu se mlădiază
ca o mașină?
articulațiile mă incită.

Câinele celest hohoti,
bine-dispus:
-Copil imposibil,
poți fi atât de lucid,
încât să auzi inimi bătând în morminte,
dar devii
obscen.
Ieși!

Ea-și descoperă genunchii,
El se apropie,
îi dă târcoale
cu privirea,
creează tuburi
în sferele albe de piele...
se apropie...

Ies cântând.