morții coboară din vis

(viața numărul 86)






morții coboară din vis
zburînd ca petalele de cireș.
oare cind am învățat să număr
pașii lor abstracți?

ieri am fost la Birkenau
și am cules flori de pe cerul domnului Goldenberg,
că’ uite așa un cer îi creștea din burtă
după ce i-au scos măruntaiele cu forcepsul
în’44, lăsîndu-l apoi gol, la vedere,
în curtea dintre barăci,
ca pe o insulă de carne vie
plutind pe un ocean de priviri uimite

cînd m-a născut,
rușinată, între vagoane,
doamna Goldenberg era o femeie de cenușă,
foarte mondenă fire,
veșnic pe tocuri și pe poante.
de la ea am moștenit
coapsele mele puternice,
luminoase bucăți de marmură

multă vreme
părinții mei nu au știut că sînt părinții mei.
eu nu eram decît un mort
ceva mai dispus să vorbească

ne visăm și astăzi unii pe alții
fiecare hrănindu-l pe celălalt
cu un număr tatuat pe spate
ca un verset

între mine și mama
crește un timp amniotic:
ne privim burțile pline de cer
și așteptăm să ne mai naștem o dată