Îl invidiez
Și incă nimănuia
N-am divulgat secretu-acesta grav.
Știu,
undeva un baiețaș există,
pe care eu îl invidiez grozav.
Îl invidiez,
la trântă cum zvâcnește, -
eu n-am fost așa simplu; și voinic
Îl invidiez
în râs cum izbucnește, -
eu nu am râs așa cand am fost mic.
De julituri și de cucuie plin e, -
eu - pieptănat frumos și-aveam cărare.
Pasajele
sărite-n cărți de mine,
el nu le sare.
E și-aici mai tare
Va fi de-o cinste fără de cruțare,
pentru-adevăr și bine va lupta.
Unde-azvârleam condeiul :
" Nu, nu face..."
Va spune : " Face ! "
și-l va apăsa.
Când nodul nu-l descurcă
-l taie-n zece,
eu nici nu-l tai,
și nici nu-l descâlcesc
Când el iubește
dragostea nu-i trece,
eu, ce mi-e drag, din nou nu mai iubesc
Invidia-mi voi ascunde.
Voi surâde.
Mă voi preface că-s așa, nătâng :
" Doar trebuie și unul să surâdă,
Atunci când alții ori lovesc ori plâng..."
Dar orișicât un glas adânc insistă :
Tu cu destinul tău,
el cu-al său..."
Nu pot uita : Un băiețaș există
și el va fi mai mult decât sunt eu.