Trilogia “Proiectul unei limbi universale”

Partea I - “SUFLETUL”


Motto:
“Prin clopot nu dai veste
Doar unui singur om
Ci zvoană - ’mpărățită
Ce vine de la Dom”

Clopote – poeți români (1)


1. Mihai Eminescu

Doina

De la Nistru pân’ la Tisa
Tot românul plânsu-mi-s-a
Că nu mai poate străbate
De-atâta străinătate.
Din Hotin și pân’ la mare
Vin Muscalii de-a călare,
De la Mare la Hotin
Mereu cale ne-o ațin;
Din Boian la Vatra-Dornii
Au umplut omida cornii
Și străinul ne tot paște
De nu te mai poți cunoaște;
Sus la munte, jos la vale,
Și-au făcut dușmanii cale,
Din Sătmar pân’ în Săcele
Numai vaduri ca acele.
Vai de biet român săracul,
Îndărăt tot dă ca racul,
Nici îi merge, nici se-ndeamnă,
Nici îi este toamna toamnă,
Nici e vară vara lui
Și-i străin în țara lui.
De la Turnu-n Dorohoi
Curg dușmanii în puhoi
Și s-așează pe la noi;
Și cum vin cu drum de fier,
Toate cântecele pier.
Sboară păsările toate
De neagra străinătate;
Numai umbra spinului
La ușa creștinului
Își desbracă țara sânul,
Codrul-frate cu românul-
De săcure se tot pleacă
Și izvoarele îi seacă –
Sărac în țară săracă!
Cine-a îndrăgit străinii
Mânca-i-ar inima câinii,
Mânc-i-ar casa pustia
Și neamul nemernicia!
Ștefane, Măria Ta,
Tu la Putna nu mai sta,
Las’ arhimandritului
Toată grija schitului.
Lasă grija sfinților
În seama părinților,
Clopotele să le tragă
Ziua-ntreagă, noaptea-ntreagă,
Doar s-a-ndura Dumnezeu
Ca să-ți mântui neamul tău!
Tu te-nalță din mormânt
Să te-aud din corn sunând
Și Moldova adunând.
De-i suna din corn odată
Ai s-aduni Moldova toată.
De-i suna de două ori
Îți vin codrii-n ajutor.
De-i suna a treia oară
Toți dușmanii or să piară
Din hotară în hotară –
Îndrăgi-i-ar ciorile
Și spânzurătorile!

***

Călin (file de poveste)

…Pe un deal răsare luna, ca o vatră de jăratic,
Rumenind străvechii codri și castelul singuratic
Și-ale râurilor ape, ce sclipesc fugind în ropot –
De departe-n văi coboară tânguiosul glas de clopot;..

***

Eghipetul

… Și-atunci Memfis se înalță, argintor gând al pustiei,
Închegare măiastră din suflarea vitejiei…
Beduini ce stau în lună, o minune o privesc,
Povestindu-și basme mândre îmbrăcate-n flori și stele,
De orașul care iese din pustiile de jele;
Din pământ și de sub mare s-aud sunete ce cresc
Marea-n fund clopote are care sună-n orice noapte;
Nilu-n fund grădine are pomi cu mere de-aur coapte;
Sub nisipul din pustie cufundat e un popor,
Ce cu-orașele-i deodată se trezește și se duce
Sus în curțile din Memfis, unde-n săli lumină luce;
Ei petrec în vin și-n chiot orice noapte pân’-în zori…

***

Împărat și Proletar

…Atunci veți muri lesne fără de-amar și grijă,
Feciorii-or trăi-n lume cum voi ați viețuit,
Chiar clopotul n-a plânge cu limba lui de spijă
Pentru acel de care norocul avu grijă;
Nimeni de-a plânge n-are, el traiul și-a trăit…..
Pe stradele-ncrușite de flăcări orbitoare,
Suiți pe baricade de bulgări de granit,
Se mișc batalioane a plebei proletare,

Cu cușme frigiene și arme lucitoare,
Și clopote de-alarmă răsună răgușit…

***

La moartea lui Neamtu’

Lăsați clopotul să plângă cu-a lui voce de aramă,
Lăsați turnul ca să miște a lui inimă de fier,
Căci de stele mai aproape el le dă acuma samă
Că un suflet bun și nobil se îndreaptă către cer.

***

La mormântul lui Aron Pumnul

… Metalica, vibrândă a clopotelor jale
Vuiește în cadență și sună întristat;
Căci, ah! Geniul mare al deșteptării tale
Păși, se duse-acuma pe-a nemuririi cale
Și-n urmă ne-a lăsat!

***

Memento mori

… morții, sfărâmând bătrâna lume –
Stelele cad și în cădere alte lumi rup cu lovire,
Într-a cerurilor domă tunetele să vuiască ca
Mari clopote de jale….

***

Mortua est!

.. Făclie de veghe pe umezi morminte,
Un sunet de clopot în orele sfinte,
Un vis ce își moaie aripa-n amar,
Astfel ai trecut de al lumii hotar….

***

Povestea magului călător în stele

… S-apropie cu pasuri modeste, line, rare
Și umil îngenunche pe treapta de la tron:
- Pe mine, pe când noaptea v-aprinde blându-i soare,
Când clopotul va plânge cu-al serei dulce ton,
Atunci eu mă voi duce, pe calul pag călare,
M-oi duce pân’ la poala a muntelui Pion
Și-apoi pe jos de-acolo eu munte am să-l sui,
Ca gândurilor mele aripe să le pui…

***

Sara pe deal

… și osteniți oameni cu coasa-n spinare
Vin de la câmp; toaca răsună mai tare,
Clopotul vechi împle cu glasul lui sara,
Sufletul meu arde-n iubire ca para….

***

Se bate miezul nopții…

Se bate miezul nopții în clopotul de-aramă,
Și somnul, vameș vieții, nu vrea să-mi ieie vamă;
Pe căi bătute-adesea vrea mintea să mă poarte,
S-asamăn între-olaltă viață și cu moarte;
Ci cumpăna gândirii-mi și azi nu se mai schimbă,
Căci între amândouă stă neclintita limbă…

*****

2. Vasile Alecsandri

Biserica risipită

II. Satan urlă, Satan zbiară,
Căci mai vede, vede iară
Șiruri albe de români,
De femei cu flori în mîni,
Și copii, și mîndre fete,
Și flăcăi cu negre plete
Coborând ca lungă oaste
Pe-ale dealurilor coaste,
Răzbătînd codrii pustii,
Trecînd peste ape vii,
Șerpuind prin văi adînci,
Sărind peste-nalte stînci
Și-ndreptîndu-se în cale
La biserica din vale,
Unde clopotul suna
Și-n văzduh se legăna…

***

Mărioara, Florioara..

V….Mîndra cum îl asculta,
Că din sat se ridica
Glas de mumă plîngător
Ce prin văi amar suna
Și-n văzduh se-mpreuna
Cu alt glas răsunător,
Glas de clopot jălitor…

***

Noaptea Sfântului Andrii

… Sus, pe turnul fără cruce,
Duhul rău zbierând se duce,
Miezul nopții-n aer trece
Și lovind arama rece,
Ore negre douăsprezece
Date-n clopotul dogit…

*****

3. Ioan Alexandru

Aici

…Azi, șoarecii prin pereții ulcioarelor,
mai amintesc unii, legați unul de celălalt
cu sicrie de lemn noduroase.
De funia clopotului întreg cimitiru-i spânzurat –
Îngerii mi-l adapă cu răcoarea aripilor,…

***

Agapia

Trag clopotele de îngropăciune
Încă un suflet pleacă dintre noi
Maicile din hârbul cu tăciune
Clatină tămâie în convoi.

***

Candelă

…Doar candela într-un ungher
împinge taină și mister
Lumină candelă ulei,
Se leagă treii între ei
Lumină lină blândă legătură
Între icoane și făptură
Ce clopotul împrăștie.

***

Ca și cum

…Oamenii mari, oamenii, unde erau?
Două săptămâni întreg universul
îi auzea văitându-se.
Măcar clopotul orb ce macină ținutul
să le fi venit în ajutor
sau inima unui ulcior pustiu
uitat pe câmp de patima rușinii…

***

Către Eminescu

…Cu candela plăpândă mă arăt
Din Apuseni ieșit dintre morminte
Un crin în stânga și-o garoafă-n port
Urmat de clopotele sfinte…

***

Cimitirul

Cimitirele la noi mai ales
Pe dealuri sunt așezate.
În jurul bisericuțelor de lemn cu pridvor
Dintr-un sătuc pe vale
Și-aici mai multe sate
Ca stelele în albăstrimea lor
Pe limba clopotului pe-nserate
Ne știm și noi în cosmos un popor.
Oricât sunt crucile împrăștiate
Și iarba se îndeasă de cu spor
În altar ca în eternitate
Þin liturghie îngerii sobor.

***

Ciuhele

De sărbători se strâng în cete grave
cele mai vechi împinse de speranțe,
cu pașii lor de lemn butucănos
coboară-n sat spre clopotele sfinte –
apoi din nou pe câmp.

***

Clopotele

De-atâtea clopote la gâtul turmelor
trase pe jos de miile de ani
pământul este
cea mai curată
lacrimă
din univers.
Din miez de noapte-până-n miez de veac,
pe frig, strânși laolaltă ne încălzim
plângând într-una.
Din lacrimi facem clopote și le dosim
la gâtul turmelor să nu le vadă luna.
Primăvara semănăm în arbori și în stânci
sămânța clopotelor și izvorăsc în lume
păsări și flori cântând în limba lor
același dor de moarte cum ne poate spune.

Vara ascundem clopotele într-un turn,
pieziș le ridicăm în ceruri peste cimitire
înfricoșați și batem cu bătaia lor
în spatele lui Dumnezeu de fericire.

Toamna tragem clopotele din nouri pe pământ
Și le gonim pe funii de-a lungul omenirii
duhnind a foc și moarte la-ntoarcerea-napoi
le cuibărim cenușa și haosul din noi.

Dar gerul iernii negre coboară în părinți,
clopotele fierb în fiecare,
pământul de departe văzut e-un clopot sugrumat
pe-o lacrimă enormă uscată lângă mare.

***

Dar ploile…

…gravată-n pur, cu năluciri de rit,
te-așterni amar de-a lungul îmbătrânitei ore
miroase-a ploi pe linii în păduri
Și bat în ceață clopote minore.

***

Duhul Transilvaniei

Munții-Păduri se-arată apoi
Cu aurul Apusenilor. Acolo
Ne sunt clopotele din adânc,
Și schitul sfănt pe drumul neuitat,
………..
Acolo-i ceasul nostru greu
Bătut în durată de aur…

***

Evangheliarul de Voroneț

Clopotele lui din veac
Le-nturnăm în vechi tipare
Oricât aș fi în lume de sărac
Ce limbă-n cosmos de răsunătoare.

***

Floare neagră

…Florile, nunta și un crin
Și clopote garoafe mă-ngropară
Și-am fost dus în ceruri minunat
De-un înger tânăr către seară…
Imnul întoarcerii
…În preajma marii sărbători
Când vin în valuri pelerini
Podoabă la ceasul clopotului.
…………..
Ieși din acest sat, din acest grai și neam
Din firea locului. Aceste clopote de-acum
Una-s cu fața Morților. Galbenă-i
Funia și limbă de seamă fără leac,
Ieșirea este întoarcere.

***

Imnul luminii

… Nici omul n-o cunoaște, nici pietrarul
Adesea nici altarele n-o știu,
Nici clopotul cu turnul nu se-ntoarnă
Măcar c-un zvon din acel veac,
Nici cimitirele n-o știu, zadarnic
Voi străbate cenușa lor în lung și-n lat…

***

Imnul lui Ștefan cel Mare

… Nu mai era nici om, nici veac,
Nici om în chipul tău. Ochiul
Nu mai vedea; vizionar au
Început să cânte toate,
Clopot ceresc de carne
Devenit Duh cânta
Pe limbă omenească…

***

Imnul morților

…Și la noi sub crucea de stejar
Orânduiți deasupra satului
Ei ne sunt acoperământ.
Nu în văile vedeniei dedesubt,
Loc de văzduh ne țin ei
Ridicați în slavă pe limba
Clopotului. Din el cad zăpezile
Și de acolo vin vești despre
Vecia răsăritului;
Sub vatra lor ne-am clădit
Adăpost. Cerul ne sunt ei
Și mersul vremurilor;
………….
Golul mormintelor e viitorul acestei
Coșnite de aur plină de taină
Și de Imn, aceste clopote cântând
Fără de limbi, luminile acestea miriade,
Smerite-n zori-naintea mea
Când plec genunchele cu teamă
Și lacrimile bucuriei sting flora Pământului.

***

Din vol. Imnele bucuriei

…Unde sunt roțile carelor tale,
De lemn purtând lada legământului;
Unde este? Dincolo de zarea aceea,
Apusului semn din sângele Pelicanului
Scurs pe crucile părăsite.
Clopotul, turma, mieii împrăștiați
Pe stâlpii porților, coroanele mirilor
Smulși din preajma Duminicii.
Unde e orbul și cămașa săracului,
Bănuțul Văduvei, Lelea Todosia,
Nebunul strigător și steaua împrăștiată.

***

Invers

De clopot turnul atârna și de urma mea
Nu cel ce-am fost ci cel ce o să fie,
Cel din oglinzi e trupul meu
Crescând din moarte spre copilărie…

***

Început de iubire

…Iubirea nu-i decât a ști
Să te retragi în ceasul cuviinții
Când clopotele cad pe cer,
Și-ți cer luminile ființii…

***

În fiecare seară - lui Ion Cocora

Clopotul acela stins la marginea drumului
într-un turn de lemn acoperit cu plăci de sare
noduroasă. În fiecare seară
întreg universul se-adună-n limba lui.
Bate egal ceapa aceea ruginită de sunete
Și se aude seceta cum se naște
din piatră în piatră șerpuind.
……….
Clopotul acela ruginit de la marginea drumului
se carbonizează bobul de grâu în pământ,
încărunțesc firele de păr în bărbile pescarilor
clopotul acela împietrit.
În turnurile farurilor, noapte de noapte
în vaier surd, se sacrifică luminile.

***

Întâmplare

Nu cunoșteam drumul îndeajuns,
…………………..
Nu mai am decât un ultim crez –
să aud oamenii cu făclii
și clopote de larmă
îngrijorați în căutarea mea.
Chiar dacă n-au să mă
găsească așa-i știu
treziți în faptul nopții,
ca la cutremur
la lămpi gătindu-se
în grabă. Un om
pentru alt om.
Și asta mi-e de-ajuns.

***

Întoarcerea poetului

… Trag clopotele-n răsărit, trag clopotele
În Pustie, aici este un singur schit
Și-o singură împărăție. Trag clopotele, trag
Clopotul vesnic în Pustie. E numai plâns înnădușit
În preacurata liturghie. Pustia nu-i
Decât un schit. În noaptea asta
Veșnicească și clopotele pururi trag
Căci nu-i cine să le oprească.
Eu sunt schitul și Pustia, eu sunt
Și clopotul pustiu. Și cine îmi aude graiul
Rămâne greu, rămâne viu.
Trag clopotele, ard și plâng. Curg clopotele
În Pustie. Pustia e un clopot orb ce-și caută
Vederea în Pustie.
O, noapte veșnică, O, răsărit, O, focuri pururi
Fără nume. Trag clopotele negre și e vânt
Si, cineva se naște-n lume.
Și iarăși clopotele vin cu focurile despletite
Și se lipesc de capul meu
În graiuri nemaideslușite.
Pustia este maica celui care umblă
Ca pe uscat pe mare. …

***

Laolaltă

… Se trage rând din izvor pe brânci
spre mări când nu mai are șanse-n
adâncime și limbile de clopot au secat….

***

Laptele

… Dar limbile clopotelor în delir nu-s altceva decât un fel
de mâini barbare care mulează cerul să își
trezească sorii toți lapții pentru noi,…

***

Lumina neapropiată

…Unde sunt pruncii, voi părinți
Și satele acelea spânzurate,
De clopotul departe răstignit
Pe funii de cenușă luminate.

***
Metamorfoză

…Limba mi-o las pe seama clopotelor
de la noi, o dată cu păcatele strămoșilor
s-o limpezească…

***

Misterium tremendum

…Cântați clopote. E pacea limpede de seară
Când știi că-n zori nuntașii vor veni
La poartă stai întreaga noapte
Cu faclele aprinse și veghind.
Mirele vine și tot vine. Venit e.
Și nunta de mult a început.
Și tu astepți, tainica lui mireasă
Să fii luată la nuntă și să fii născut.

***

Muzică

Eu cum să sting această lume-nchisă
Și într-un lac de gheață s-o arunc?
Din cer o pată putredă coboară,
o bombardez cu un surâs.
Crește la subțioara unui pui de câine
un turn păgân cu clopote fierbând…

***

Noapte

…Noapte senină, sfântă noapte
Colindă clopote departe.
E-o liniște fără de nume,
Acum coboară ceru-n lume.

***

Nunta

…Clopotele nunții se aud
Prea e zarea limpede și sfântă.
Cât ar fi acest pământ de surd
Învierea-n cosmos îl frământă.

***

“O, casa”

…Femeia oarbă într-un pat negru,
de douăzeci de ani o știu
îmbătrânind printre merii înfloriți.
Ea știe să cânte atât de pustiu
că ruginesc clopotele în turnul bisericii.

***

Origini

…Această voce vine din pământ,
cu sutele de ani pe clopote-ngropate;
străbunii dorm unul spre celălalt în cimitir
cu pruni bătrâni și ei la căpătâi…

***

Pas de pas

… Din clopot sunetele-n cer se scurg
Și-ngreună planetele,
pe inima ta astă noapte
n-ai auzit un fel de uruit?…

***

Ploaia

…Culoarea răstignită în frunzele de plop,
Dorul aprins în zarea-aceea udă…
Ploaia a trecut. Clopotul ei, în deal,
Pe limbi de-argint ușoare mai asudă.

***

Robia lui Ioan Chira

Tu fratele meu, umbră amară
Picurată în potirul clopotelor
Masa-i mereu întreagă pentru pribeag
Și voi sluji cum cere cuviința
Mămăligă cu lapte, și brânză de oi.

***

Sat

…Clopotul în turn a tot crescut
Cimitiru-ntreg să îl ajungă.
Și leagănul în care m-am născut
Sub aceeași grindă să mă strângă.

Sentimentul mării
…Nimeni nu te cunoaște cu adevărat.
Pădurile te bănuiesc o zare,
Fluierele din satul meu – vis.
Clopotele – cer.

Și prietenul meu ar exista, transfigurat,
Jumătate pământ, jumătate zare.
Și satul acesta dezlegat
De clopote și icoane bizare.

***

Spre miazănoapte

…Un clopot alb a izvorât din deal
cu limba lui de pârghii, suspendate,
femeile din lămpi la noi în sat
își tânguie bărbații în ușile-nghețate…

***

Strămoșii

Să nu se uite, să nu-l bage-n seamă
cuvântul sta în veac nemuritor.
Ca limba într-un clopot de aramă
cu cât îi bate mai răsunător.

***

Toamnă

…Sufletul ascultă de acum
Clopote de el neatârnate
Coborând în pulbere și scrum
Învierea din eternitate.

***

Topos

… Lacrimile de la-ngropăciuni
Pe la porți atâta le frământă

Praporii albiți de rugăciuni
Până trag a clopote de nuntă.

La noi sunt cimitirele pe deal
Să poți lua în liniște aminte.
Cum pogoară cerul pe Ardeal
Și se îndeasă iarba pe morminte.

***

Trisagion

…Și-un mânz abia născut pe câmp
Calcă stângaci pe clopote de rouă
Și puii vulturilor în fântâni
Se văd întinși cu brațele-amândouă.

***

Þinut

… Părul femeilor e-o patrie de fum
sub care jarul ochilor mocnește,
în cuiburile clopotelor babele clocesc
ninsorile ce o să vină,…

Culese de Ovidiu OANA - PÃRÃU