Îmi voi închide sufletul pierdut,
Printre enigmele nebuloasei din tine,
Îl voi sufoca, se va retrage mut,
În amorțeala din care provine.

Și toate câte suferă și dor,
Focul va fi de-acum încolo stins,
Mă voi gândi la ele mâine doar,
Iar mâine e mereu de neatins.

Iar cand mâine-l simt prezent,
Va fi doar un azi și eu voi sti,
Că sufletul nu e atent,
La tot ce sufăr mâine mă voi gândi.

Voi uita tristeți cu rosturi pale,
Și de sufletul închis, deja pierdut,
Printre enigmele nebuloasei tale,
Voi fi rece ca la început.