mi-am lăsat un loc între cuvinte
ca un cerdac pe suflet să chem vântul
alungit pe o coajă de nucă
stă la taifas cu mierlele suspendate
puncte puncte în orb fără întoarcere
în urma lor o jumătate-cuvânt
mă dezvață de mine
nu mai am nume decât la răsărit
semnez în colb orice trecere seacă
vie fără înfrunzire mi-e durerea de-a fi
când nu mai storc struguri copți sub tălpi
nu mai sorb must în septembrie
ies dintre cuvinte și flutur
făcliile patimilor peste amurg


mi-am lăsat cuvinte între locuri
amintire a suflului adunat în priveghi
locuiesc în mine veverițe rătăcite
le adăpostesc o noapte
se arată la fiecare hotar aceeași cucuvea
a cărei aripă mă lasă
celui ce tace fără de soartă
trăind într-o mie de învârtiri zadarnic
jocul de-a spiritul are același final
între spațiile fără cuvinte