Fantana Castaliei

Castalia! vreau apa din a ta fantana
sa fie cea mai rece, sa fie cea cea mai buna
s-apoi s-adun lacrimile versurilor mele
sa lovesc strunele cu ele,
sa fac lira sa vorbeasca,
sa las tocul sa iubeasca
hartia nevrednica si muta,
sa vad cerneala cum o saruta.

Astfel setea gandului meu
sa va hrani din apa ta mereu
s-apoi se va lasa in plans de ploaie,
in izvorul tau siroaie.
Si, ucis fiind de mine,
gandu-mi va trai prin tine
pana ce izvoru-ti va ingheta
si-mi va pastra in el dorinta.

Eu voi pleca oriunde
dar va ramane in ecoul meu
si va vrea a se ascunde
in orice inima-i va fi mai greu;
caci placut e sa scrasnesti din dinti
cand vei rasturna un munte
s-apoi pe sine sa te minti
ca n-ai nici strop pe frunte.