Fir de nisip fără praf, fără vînt


Timpul părăsit este un somn
al schimbărilor.


o floare trezită dincoace de zori
își pune culoarea pe inima mea,
care caută spre el,
spre singuraticul timp.


ochiul meu îl prinde undeva
în dreptul cimitirului
în care vin amintirile să moară
și nu îl lasă nicicum să intre.


ochiul meu e părere întru mine
a luminii despre lume,
un ectip ca un vis
în schimbul realității.


eu, venind și vorbindu-i timpului
despre singurătate,
sînt val, ca și el,
într-o mare adormită,


într-o mare fără țărmul
de dincolo...