îți coseam vocea de un trup inexistent
ciclopul copil se rostogolea pe pajiștea din vârful muntelui


singurul lucru inaccesibil, ochiul



de ce păunul să tacă în locul meu?
iarbă


cu brațele pline de smochine plâng sub smochinul neroditor
tată, eu nu știu cum


păsările cu alfabetul în ciocuri derapează în moină



mă salvezi rostindu-mă
ca și cum m-ai privi