Nu știu de ce acum
când pentru mine
din umbre dragostea răsare
tu vii la mine
cu sufletul tău rece.
Poate că nu-i așa
și tot ce văd mă-nșală

În primăvara sufletului meu
natura-i în marea ei splendoare
dar viscolul și gerul tău
încearcă s-o omoare.
Nu înțeleg de unde e atâta ghiață
când primăvara-ți stă în față-ngenunchiată?

Poate că nu de mult
o vară prea fierbinte
era la tine-n suflet
iar cu plecarea ei
te-a transformat în ghiață
și veșnicia ei dorește să ți-o lase.

De vei dori vreodată,
primăvara mea mereu te-așteaptă
să-ți dăruie căldură
ca să revii la viață
pentru că mai sper ca să devii
alcel de care m-am indrăgostit întâia dată