stelele se-ngrămădesc în abacul cerului
începe numărătoarea nopților cu lună plină
văntul aleargă desculț pe străzile pustii
pe sub ferestre ce zidesc întuneric dincolo de vise
ridică poalele pământului
cu tălpile lipite de cer încalță nori
spală puntea ce desparte lumi

ploaia mă găsește dezbrăcat de vise
pot trece pe roșu fără să mă asigur
nu mă lovește nimeni
(mă inundă un râs nebunesc)
când m-ai privit oare?

e lună plină
vântul bate și-mi usucă obrajii
să se oprească
vreau să-mi număr amintirile

ziua ce a trecut a mai rupt o filă din calendar
am trecut iar neobservat pe sub ferestra ta
dar mâine...
mâine te-ajut eu să mă cunoști
am strecurat nebunia pe sub ușa ta
o găsești într-un plic
nu
nu-i un inel așa cum te-ai așteptat
sunt doar eu
cum nu m-ai cunoscut

mă recunoști?
nu
nu cred
sunt doar eu
un necunoscut
până ieri
acum...
și între lumi