Se sparge piatra in mii si mii de parti,
Pe ulita pustie e negura si frig;
Privirea mi se-opreste la Tine acasa,printre grinzi,
Amintirile si ploaia deasa de suflet mi se prind.

Incerc cu greu sa grabesc iarasi pasul,
Dar ele nu vor nici gand sa ma asculte,
Ma prabusesc in invizibila prapastie,
Se lasa iarasi ceata si rece imi e trupul.

O strigare din adancul fiintei mele
Imi biciuieste trupul si-i zice sa se ridice,
Dar viata fara tine imi e durere oarba,
E lacrima-n pustie ce nu vrea sa se piarda.