Agonizez, yo !

Agonizez, agonizând, printre
poet¸i s¸i poetese, printre
cuvinte s¸i imagini , îndoieli
s¸i ilumina¢ri, monitoare & tastaturi,
ca un semi-înecat, zbatându-se, agonizând,
încercînd sa se agat¸e, cat¸ere,
de s¸i pe ceva, un pai, o metafora¢, acolo, un cal
pentru regatul meu, agonizant, agonizând…

Ah, laif iz a beeech an den iu dai,
Zice el, poet de pacotille, exprimându-se,
amestecând, limbile, cuvintele, imaginile,
pâna cînd în lupta dreapta s¸i mari ba¢ta¢lii,
cu Mihai cel viteaz s¸i des¸tept,
plin de idei s¸i de citate,
s¸i poetese violate de sensul giratoriu al
lipsei de sens, al absurdului patent, patentat,
care e as¸a de absurd încît ît¸i vine
sa agonizezi o data, s¸i gata…

Ninfomani, cretini, adeva¢rate genii, ra¢nit¸i
întinzând mîini imploratoare ca¢tre
vivandiere în ros¸u, adeva¢rate
amazoane ale Armatei Salvarii,
cu bastonul de mares¸al
în turbinca lui Ivan, cîntînd
la trompete s¸i trombon Aria lui Verdi
de Aida, haida-de, pe cine vrei tu sa agonizezi ?

Ah, zborul haotic s¸i ordonat al
fulgilor de nea, într-o noapte cu vînt,
as¸teptînd o fecioara¢ de cincisprezece ani,
care bea bere, râgâie si ia extazy, cînd are…
Iarna cri, nu credeam c-o sa mai vii,
O, frati artis¸ti, nu sunt intoxicat, des¸i
Verlaine ne sfa¢tuies¸te, ori Baudelaire era ?
Sifilitic, agonizând s¸i el cum poate, cu parul
verde, s¸i toate florile ra¢ului putrezind,
împrejurul cangrenatei lui sensibilita¢t¸i, cu
monstrul post-coitum omni animalus, animali ?
important e ca triste, as¸a de triste ca-mi vine
sa plîng, de atîta agonistas agonizandis
agonizând în marele oras¸ putrid,
plin de curve s¸i de poet¸i…

Dar uneori vad, peste mari s¸i t¸a¢ri, plutind
ca ochiul-balon al lui Redon, sclipirea
dement¸a¢, un pic, din globul exorbital, fratern,
s¸i recunosc un frate poet, artist, unul ca¢ruia
îi fileaza ra¢u de tot o lampa¢, aruncînd, agonizând
jerbe stra¢lucitoare de cuvinte, la fel de
frumoase ca o noapte înstelata de olandezul meu
zburator, printre stele, precum Martin London
sau Jack Eden,cu un glonte în regiunea mortala¢
a fiint¸ei lui, undeva,
cam în dreptul inimii de leu, ra¢scumpa¢rat pe galbeni grei,
mai grei, mult mai grei, ca paraii de azi ce înverzesc cu euro ba¢trînul oras¸ agonizând, agonizat de
filisteni s¸i filistini, de pimpi s¸i
gitani superponderali, cu ghiuluri de aur s¸i pres¸edint¸i care decoleaza cu elicoptere
ca sa aterizeze fort¸at la Tîrgovis¸te, pac ! pac ! eroi scuipati, dezbracati, batjocorit¸i, ars¸i cu tigara s¸i însemnati ca « teroris¸ti »
un cuvînt pe care nu românii l’au inventat, dar folosit, înaintea lui Bush s¸i a bushelilor lui
care fac sa agonizeze întregul Orient Mijlociu,
de care ma¢ doare, fix în cot…

Oras¸ul asta are milioane de fet¸e s¸i, cîteva mii,
în fiecare zi agonizeaza regulat, în fiecare noapte
a rat¸iunii care nas¸te mons¸trii lui Goya
nu-s nimic pe lînga violatorii s¸i pedofilii nos¸tri nat¸ionali,
o sa t¸i scoli pe tot¸i în cap, o sa agonizeze pe
spinarea ta, e oras¸ul lor s¸i tu
îi înjuri zicînd, agonizând, precum ca
e plin de poet¸i
(ca curvele sunt o necesitate vitala¢ într-o economie de piat¸a¢)
Dar totus¸i, dar daca¢ ? în oras¸ul asta cu milioane de fet¸e, cu tei ba¢trîni s¸i cu Hobana, scriind despre Verne s¸i castelele lui din Carpat¸i,
unde Cosasu scrie despre cum
povestea el în tehnicolor povesti de filme,
încercând s? intre în chilotzasii unei fetite
de vârsta lui s¸i sa scape de golanii
care-l terorizau,
uitînd sa¢-l mai terorizeze,
ca¢zut¸i ca nis¸te eroi pentru patrie,
sub farmecul poves¸tii,
O, poezie a prozei ! iar Nae, Caranfil,
e periculoso sporgersi
sa¢-t¸i amintes¸ti de tineret¸ele tale uteciste,
ca deh, as¸a era moda
s¸i Mironov care e acum un esco, dar ba¢iat bun, generos, s¸i pe care-l iubesc pentru ca m-a fa¢cut sa vad Jersey & Guernsey,
ba chiar mai mult, am locuit trei zile la Hotel de l’Homme Fleuri la Paris, pe rue de la Gaieté, rue louche dar eu nu s¸tiam
ca nu ies¸ea dec?t ziua
iar Wc-ul era pe coridor s¸i nu puteai
închide us¸a, precum nu pot¸i închide tu agonizantele, dureroasele tale amintiri,
precum nu pari sa pot¸i închide, poemul asta,
agonizeaza yo ! s¸i vorbele i se înmoaie
precum ceasurile lui Dali,
a¢la cu paranoia s¸i cu Gala goala¢,
tragând s¸i ea sa moara, spectaculos, spectacular, în lumina reflectoarelor, precum capra vecinului,
ca a noastra¢ a agonizat destul
s¸i nimeni, nimeni n-ar trebui sa
agonizeze mai mult de 17 silabe
(sau treispe versuri !?)
oricum, pricepet¸i ce voi sa zic,
ca io n’am mai haiku-at de mult…

Oricum, agonia asta se prelunges¸te
nepermis de mult, s¸i doar nu e Teri Shaivo, ama¢rîta, s¸i creierul meu înca¢ nu e mush,
precum ziceam, e prea lunga¢ agonia asta
jenanta¢, odoranta, shianta, asta fiind un,
o vorba kebecoasa, echivalentul pentru
verbul francez merdique, pe care-l zice
Cambrone, generalul, exasperat s¸i constatînd,
în dulcea limba a lui
Shakespeare ca :
« Laif iz a beeech…an den iu dai »…

Închei aici lungul, agonizantul meu
poem, oarecum un pic antipro bucures¸tean s¸i
va invit pe tot¸i în Agonizatoriul central
saveniti sa vedet¸i sa învingetzi
cum va dau
ultima suflare.


Dan Iordache 15-16 08 05