gândurile mele iau metroul în fiecare zi către vest
îmbrăcate la patru ace
așteaptă cuminți pe peron întotdeauna în același loc
lângă stâlpul acela pe care e tatuat un cuvânt-noțiune
în chinezește
poate că înseamnă floare poate că înseamnă dumnezeu
poate că pur și simplu înseamnă altceva în fiecare zi
dar cine stă să se uite?
ele doar așteaptă metroul balansându-și în mână servieta
fără să calculeze posibilitatea de a se arunca pe șine într-o zi
numai așa de dragul de-a face ceva ieșit din comun

mai în față în plin soare
câte un cuvânt își desenează umbra cu vârful piciorului
mereu altul vrea să călătorească incognito
fără să plătească bilet
atârnă trențele pe el ca pe sperietoarea de ciori din bolintin deal
de lângă drumul principal
are o șapcă țesută din consoane de împrumut puțin roasă
pe la tâmple nici măcar sensul nu e al lui
a furat unul în drum spre gară să-și îmbrace părțile indecente
de vreme ce-al său a putrezit de prea multă ploaie
undeva între vineri și iulie

și nu știu cum se face
mai de fiecare dată seara când le aștept cu flori în gară
să-mi revină
cuvintele pășesc peronul trudite de atâtea șotronuri nomade
în timp ce gândurile se strecoară neștiute
pe străzi lăturalnice
străzi întoarse pe dos întoarse pe jos
cu tălpi însângerate și cu gândul ca mâine să devină cuvinte
să-mi fugă de-acasă
purtând șapcă de împrumut care să le-ascundă
ochii

mă întreb ce s-ar întâmpla dacă mâine
am deraia
cu toții