Libertatea mi s-a stins înainte sa încep
Sa exist, când peste anotimpuri s-au așternut
Cerniți, îngeri desculți si nemântuiți
Cu privirile naive si terne
Anotimpurile i-au înghițit peste ani
Iar din așchiile lor mi-am urlat
Urletul de lup pâna la oarba uitare
A secundelor înjunghiate
Pe cadavre de orologii
Gripate…si continuam sa exist
Florile îmi creșteau printre clipe
Invatam sa fiu bucata de cer
Spre spaima nopții feline…
Si plângeam, cu mâinile făcute obraji
Scormonind doar cu gândul firavele
Dulci plete ale timpului, cântându-i
Din soaptă spre zare
Acolo unde nu se vede ca se termina
Acolo unde el se împreunează cu Tăcerea
Si naște speranțe din care
O vreme m-am hrănit si eu
Ștergându-mi cu podul palmei
Lacrimile plânse anterior.

Așa continuam sa exist
Nihilist…
Pana când m-as fi hotărât sa mor…
Pana când dulce sirena cu dulcele glas șfichiuit
Îmi pătrunse in versuri, mânjindu-mi toate poemele
Cu alchimie nouă, pe care mi-a șoptit-o cineva
Ca se cheamă iubire, si are colivie pentru timp
Si balsam pentru rănile nopții sfâșiate
De prea multe concepte de orb
Si stropi de aghiazmă pentru visele mele
Si aripi pentru tine
De-ai alege sa exiști împreună cu mine…

Așa, amândoi, sa ne știm reciproc
Existând in sânul iubirii-alchimie
Din bulgari de lacrimi de foc
Sa creăm ceva, o spirală
Ușoară…
până nu vom mușca iarași din măr
Ca o dulce aducere-aminte…
Inocență amară…