Domnișoară,
e frumos aici la tine.
E cald
și-atât de roșu de-mi vine
să ma-nec, domnișoară...

Tăcerea asta de smarald,
frumoasă fată...
mi se topesc cuvintele de-odată
și-not în mine,
în ape dulci și fierbinți
ca o zi de vară,
domnișoară.
Am venit la tine să mă minți,
am venit de departe,
să-ți dau dreptate
când zâmbești.

Ghicești
c-aș vrea să te privesc,
dulce domnișoară?

E-atât de cald la tine
de-mi vine
să mă ghemuiesc,
să dorm în patul tău!

E-atât de simplu
la tine domnișoară.

Amândoi avem cuvinte
ce ne umplu
(înauntrul nostru lucruri sfinte).

Dar nu-i nimic aici la tine
în zadar
și-n patul tău ca un altar
mă simt acasă.

Domnișoară,
noaptea umblă nebună pe străzi
iar eu azi
m-ascund în trupul tău.
Toate casele-au luat foc
dar, zău,
că-n acest loc
mi-e bine
când felinarul tău roșu
se stinge-ncet în mine!