după noaptea în care poștașii numără scrisori fără destinatar dau prin târgul unui oraș încercând chibritul altei distanțe
lumea ar fi mai bună dacă în copilărie suitul spre numere pare cumetriile și toate celelalte n-ar împlini uitarea
Cu doar câteva ceasuri înainte ca Homer să cânte a venit la el un înger cred că era primul înger pe care Domnul cântării învoise plecarea spre oameni De atunci prin poezie unii prind aripi alții cu foarfeci umblă să taie

Uneori îmi doresc să ajung mărgăritar să pun apelor malul cel nou dar nu mă lasă nimeni în casă de om toată suflarea grăbește spre unele și altele lucruri în care nici nu încap dar nici nu las uși deschise eu plec pur și simplu

Îmi place mult toamna zilei în care spre seară frunzele căzătoare luminează în inima mea copii și femei și mai ales cînd se lasă un pic din friguri nu e nici aer și nici absență n-ar fi de nu ar arăta cu degetul Dumnezeu direcția din care tot vin

Pe mine nu praful de pușcă mă sperie ci doar zgomotul din care ies deodată păsări multe mii de păsări sute de mii chiar măi Doamne de ce nu mă înveți cumva să număr ca oamenii?

În timp ce scriu un poem în inima mea pe una dintre ferestrele spitalului se opresc pentru hodină amintirile toate. Mă uit de sus în jos că nu văd bine mă tot uit de josssssssss în susssssssss și ele amintirile mele despre om stau îngrămădind sticlei teamă și meșteșug...bate ușor vîntul....fac socoteli...zic să grăbesc să urc nouă etaje apoi să rog un bolnav să se vindece de toate aceste miracole în care crede doar la nevoi
Cineva înjură nu privesc nu aud nu arunc din piatra urcușului ci numai strig în gînd după maica mea dar cine să audă...

Ora de vizită se încheie. Femeia de serviciu moaie în apa altor distanțe o cârpă moale una ușor colorată în alb peste alb o stoarce mai apoi în apa în care a clătit prima ei dragoste și se apucă să șteargă la geamul acela despre care v-am spus...pe el stăteau agățate amintirile

La dumneavoastră acasă cine mai face curat?






Oradea 13 iunie 2009