Vrafuri de hârtii mă înconjoară.
Nu e nici un geam pe care să-l deschid spre lume,
iar tastatura îmi mușca degetele obosite.
Ceață și fum e în jurul meu, chiar daca nu se fumează.

Trăiesc pentru fericirea de noaptea,
când întunericul înghite formele și sunetele.
Doar câinii știu sa fuga de el și latră.

Nu știu ce am greșit și ce vrea de la mine.
În afară de ea nu mai e nimeni in mine.
I-am gonit pe toți. Chiar și pe mine.
Poate sufletul meu, dar nu știe...
L-am pierdut la un joc de cărți mai demult.

Acum așteaptă să o gonesc.
De parcă ea nu a avut nici o vină.