Am căutat în lume un gând de pace...
și am găsit un munte de dragoste,
la poalele lui, era așezat sufletul meu, zgriburit și trist,
dar Tu Doamne, m-ai ales pe mine să urc acel sfânt munte,
ca toți ceilalți pe care i-ai ales înaintea mea,
în fața mea,
să-l urce... în credință... în pace...
și-n iubire.

M-am sprijinit într-un toiag numit credință,
ca să-l pot urca mai ușor, cu nădejdea și cu iubirea mea alăturea,
și ți-am simțit Doamne dragostea ce mă învăluia,
când la vârf mi-am așezat privirea,
am știut Doamne, că e sălaș înalt și binecuvântat,
tot muntele parcă, s-a închinat spre Tine,
și s-a smerit uitându-se la mine,
l-ai îmblânzit Tu Doamne Iisuse, pentru mine.

Iisuse Doamne, l-ai încredințat ca eu să-l pot calca,
cu pasu-mi măsurat de Tine... și tălpile-mi să se sfințească,
cu fiecare pas călcat... pe potecile înșiruite,
înspre culmi și văi adânci... și locuri neumblate,
dar toate sfințite, calde... sacre poieni înflorate
și binecuvântate.

Când vârful slavei Tale... l-am zărit din vale,
am amuțit și alb m-am făcut la față,
era atât de Sacru și Albit,
ca neaua strălucind,
semeț, el îmi stătea în față,
înconjurat de norii ce-l mângâiau și-l purificau din față,
îl miluiau, necontenit,
ca să rămână acel sălaș,
plin de lumină,
plin de iubire sfântă,
și de tihnă.

Doar de Heruvimi, El Vaviov, vârful semeț...de munte,
este cercetat...
o clipă din trecut...
și alta de acum...
și încă o clipă din viitor,
toate înghesuite, stau la rând uimite...
să se strecoare printr-o clipă sfințită,
așezată de Însuși Dumnezeu și rânduită,
era abia sosită clipa porții de lumină,
prin care a trecut,
acum...
și sufletul meu,
în lumină prinsă-n clipă.



15.06.2009 Romeo – Nicolae + ASiIiVro