24 nr.402 Înger și demon II
(00:24; 18.05.2009; Copoiu Florin Beniamin)

Mi-ai spus cândva să nu te strig, crestine
Să nu-mi mai spulber aripile-n fum…
Eu înger pur cu dracul cel din mine
Mergeam în rai dar iadul m-a oprit din drum.

Mi-a spus să nu pășesc în lumea ta perdută.
E iadul tău, al meu a fost sau nu va fi nicicând;
Acum ești dracul gol și vocea mea te-nfruptă,
Mi-aș retrăi o viață acum, cu tine începând.

Am vrut să-ți spun cândva că mi-ai lipsit,
Din raiul meu ce-l veșnic nelipsit de tine,
De nu ești drac, de draci m-am plictisit
Eu înger sunt, dar totu-i drac din mine.

Aș vrea să gust din sângele tău fiert,
Să-ți simt durerile-n adânc
Să-ți plâng, să uit, nicicând să nu mai iert
Și tot ce-i sfânt din mine acum să frâng.

Să curgă iadul tot prin mine,
Să nu prefac că-ș fi un drac, căci sunt
Un drac prea gol, din înger ca și tine,
Un drac prea trist și singur, muribund.

Am renunțat la rai, cu tine iar să fiu,
Să-mi ard din aripile sfinte,
Creștinul înger din tine-i tot ce știu
Sunt dracul tău presus și de credințe.

Aș vrea, din iadul tâu să-nnec,
În sânge fiert, al coarnelor tăiate,
Cu tine-n stropi de foc în urlete să-ntrec;
Să fim din nou și far’ de piei uscate.

Aș vrea să ard, cu tine-n iadul gol,
Prea-gol și ars de lungile dureri din greu
Cu dracii tăi să stau acum în stol,
Dar sunt un înger pur în iadul tău mereu.

Și demon tot de m-aș preface-n gând,
M-aș arde tot de înger sunt acum.
As arde scrum și pene cad pe rând,
Mergeam în rai dar iadul m-a oprit din drum.