Cum credeți că-mi trăiesc viața?
Cum să mă simt eu?
Când nu am lângă mine
Pe băiatul meu...

De ce? Se întreabă lumea
De ce? Mă întreb și eu
Cum s-a putut întâmpla așa ceva
Răspuns nu găsesc nici eu.

De ce? i s-a întâmplat băiatului meu
Această întrebare mi-o pun și eu
De ce? lui care era un exemplu de băiat
De ce? tocmai lui așa ceva i s-a întâmplat.

El nu a fost un oarecare
A fost o floare între flori
Dumnezeu asemenea flori alege
Nu orice floare culege.

Aș vrea să întorc viața înapoi
Să fim pe pământ iar amândoi
Dar sunt conștient că nu se poate
Ca noi să fim din nou împreună e peste poate.

Vreau să scriu totul
Și chiar foarte mult
Să știe lumea toată
Să știe totul despre tine.

Inspirația mie mi-a venit
Atunci când a trebuit
Un epitaf să-ți scriu pe cruce
Să rămână veșnic, oriunde m-aș duce.

De atunci încoace eu scriu mereu
Scriu poate-mi mai alină
Câtuși de puțin
Ceva din dorul tău.

Vino băiatul meu
Vino să-ți arăt eu
Vino să vezi și tu foarte bine
Ce poezii am scris și scriu pentru tine.

Până acum vreo 400 de strofe am scris
Aș vrea ca ele să rămână
Să rămână ca un vis
Într-o carte, toate, frumos … scris.

Un vis care frumos a început
Și tot așa a continuat
Care deocamdată
El nu s-a încheiat.

Vreau să rămână în veci
De acum tot mereu
Să-și amintească de tine toți colegii
în mod special, cei de la liceu.

Am trăit cu speranța și am tot sperat
Atunci când profesionala ai terminat
Așteptam să vină totul, aproape de la sine,
Am scăpat de greu și vom duce-o mai bine.

Am mai trecut un an, tot la fel de greu
Un an în care tu ai absolvit clasa a XI-a de liceu
Ai învățat chiar foarte bine
Dar ce folos, că a venit necazul peste tine.

Atunci când s-a întâmplat
Și de la morga eu te-am luat
Un șoc emoțional eu am avut
Când pe tine la Schuller te-am văzut.

Un șoc emoțional eu am suferit
De mine nimic nu am știut
Când de la capelă te-am luat
în ziua de marți când te-am înmormântat.

Aș fi vrut să știu și eu
Cum a decurs cortegiul funerar al tău
De asemenea cine și care au fost
Să știu totul pentru mine, să știu pe de rost.

Doamne cum s-a întâmplat
Pe băiatul meu l-ai luat
În loc să-l fi lăsat
De-a dreapta tatălui să fi stat.

Ce aș vrea să spun eu
Să fiu înțeles mai bine
Că înaintea lui
Să mă fi luat pe mine.

Eu stau acum singur
Stau și reflectez
Tot ce-am avut în viață
Nimic nu realizez.

Prin aceste rânduri
Pe care le scriu eu
Aș vrea să-mi exprim durerea
Și cât îmi este de greu.

Aș vrea să spun la lumea toată
Să spun cât îmi este de greu
Chiar dacă nu în România toată
Măcar în județul (Prahova) meu.

Doamne câtă dragoste am avut în mine
Și iată unde am ajuns
Sunt singur pe această lume
De când tu băiatul meu te-ai dus.

Un sprijin în tine am avut
Dar în urmă cu un an de zile
Și pe acesta l-am pierdut
Te-am pierdut pe tine.

Cum Cătălin, cum s-a întâmplat
Că tu ai lăsat singur pe lume
Pe tăticul tău
Fără al lui mult iubit băiat.

Cu toții am greșit
Și greșim cu toții
Părinți, frați, copii
Greșesc chiar și nepoții.

Tu ai plecat de acasă
Atunci când ai plecat
Nimic n-ai luat cu tine
Semicursiera ai încălecat.

Și dus ai fost pentru totdeauna
Dus ai fost mereu
Din anul 2000 încoace
N-am să te mai văd niciodată… eu.

Dar nicăieri nu-i bine
Mai bine ca-n mormânt
Scapi de durerile toate
Și de necazurile care sunt.

Vor veni mulți la tine la mormânt
Vor veni să-ți spună în șoaptă
Că te-au iubit oricum și oricât
Vor spune poate mai frumos ca mine
Dar ei nu te-au iubit mai mult
Ca tăticul tău… atât.