molecula cu molecula,
am adunat aceasta grămăjoara de nisip,
ce se scurge precum într-o clepsidra,
în furnalul sufletului meu,
ce limbi de foc
și mâini arzând
aruncă și m-ating...

și de sticlă, acesta ar deveni,
nu m-aș sfii s-o umplu cu dezamăgiri,
îmbuteliind-o sub un strop de fericire....
căci băutam de la alții multe
și stomacul sită-mi deveni.

cu ochii reci privesc la maini acum,
căci greșitau procesul de creație,
ca un butoi cu fundul găurit
ce nebuni încearca a-l umple,
la fel dezamăgiri nu se sfârsesc,
iar stomacul din sită-mi deveni -
un gol imens...