Am visat oamenii de lut care nu rănesc,
care nu știu că există cuvinte ce zidesc sentimente
în nisip uscat.
Mi-am eliberat în infern făpturile fărămicioase
pe care le-am crezut demoni,
ș-am scrijelit cu sânge alb,
ferestrele căsuței din mine.
Dar... am uitat ca în amurg
albastrul ochilor mei
se pierde în griul mânilor tale.
Am visat oamenii de lut pe care i-am ucis
cu îmbrățișări...
Noapte, niciodată lumină în spatele umbrei mele..