dragostea nu stă locului, e un copil răzgâiat
se-nvârte întruna, își pierde echilibrul, se agață de bară
palmele îi alunecă, se desprinde
și izbitura simțită în coloană
îl face să treacă puțin mai sus de cer
în orizontul vânăt

de atunci dragostea e tare cuminte
strânge bine sforile în jurul copacului, se leagănă ușor
adoarme devreme, nu-și pierde dorința în vis
nici busola

tot de atunci își ia în fiecare dimineață bicicleta, merge
pe urmele noastre, ne întrece
virează exact înainte de accident
ne ajută
să desfacem brațele, să o agățăm de atingeri
teama ei copilăroasă ne apropie, ne cuprinde
până simțim curgând prin vertebre
o liniște caldă, caldă