Subțiratică, cicoarea
a-mbrăcat cu-albastru zarea,
dând binețe tuturor,
odihnind lângă izvor.

Dar deodată se opri,
cu uimire, când zări
macul roșu, zvelt, înalt,
poposit pe plaiul cald.

S-au privit, s-au cercetat,
stropi de rouă-au îmbrăcat
și în geana dimineții
au pornit pe calea vieții.

Soarele, cu drag, le-a dat
nimbul razelor curat.
Dar spre seară, chinuit,
macul roșu a murit!

Și de-atunci cicoarea plânge,
floarea-albastră i se frânge
căutându-și pe cărare
macul roș, pierdut în zare.

Panciu, 11 decembrie 2008