Nu mă mai știu a fi prin vis recent
În mersul zilei mele, ars, boem
Nu mai trimit la dame trist poem
Cu glasul scris muiat în sentiment.

Acum căderea frunzei mi-e totem
Și sunt prin viață palid și absent.
Odaia zace-n singur element:
Atomul ce formează un blestem.

Tăcerea doar o sorb, în zori, avid
Ce curge spre-al nemorții estuar
Dar altfel totul e un veșnic vid.

Nimicul leneș, karmic, statuar
Mai curge peste chipul meu livid
Și-n pieptul meu ridică sanctuar.